Multi..

Multi isi doresc…multi viseaza…multi spera. Noaptea adorm cu acest gand, dimineata se trezesc cu acest gand, oriunde se duc este si el prezent. La ce viseaza? La jumatatea lor.

Multi nu o sa recunoasca. Multi or sa zica ca nu este adevarat, or sa incerce sa te invarta sau te abureasca, dar ideea este aceeasi: spera!.

Dar cati sunt aceia care in ciuda obisnuintei de a cauta, in ciuda obisnuintei de a fi “din floare in floare” (cum era melodia aia ) isi dau seama cand au gasit pe acel cineva. Cati sunt aceia care lupta pentru a pastra pe acel/acea cineva. putini…foarte putini din acei multi sunt in stare sa realizeze ce au. Nu realizeaza ca au totul si ca nu le lipseste nimic…din obisnuinta cautarilor dau cu piciorul la ceva frumos, la ceva ce ii fac fericiti. Si toate astea pentru ca nu realizeaza…pentru ca nu isi dau seama. Si totusi..cateodata…in unele cazuri se intampla ceva, ceva ce ii face sa realizeze ce au…ce au avut atata timp langa ei…ce pot avea in continuare..acestea sunt cazurile fericite. Iti trebuie doar curaj sa renunti la “the old ways” , sa poti incepe o noua viata.

Prieten sau Strain

Citind un blog pe care l-am bagat si in blogroll ca mi-a placut, am realizat o chestie. Prietenii? Prietenii mei buni din liceu? Cei carora ma destainuiam, cei carora le ceream ajutorul cand aveam nevoie, cei in preajma carora puteam sa fiu eu. Unde sunt? Unde au plecat? Cand au plecat? Sau poate eu sunt cel care am plecat? Au devenit straini pentru mine? Am devenit strain pentru ei? Intr-o oarecare masura da pentru ca nu mai sunt langa ei, ei nu mai sunt langa mine…au disparut asa cum norii dispar dupa o furtuna. De ce? Nu stiu si nici ei nu cred ca stiu.

Ne mai intalnim cand se intampla sa ajungem in acelasi timp prin locurile natale si mergem la o bere, dar nu stiu…nu mai este la fel…vorbim ne povestim, dar lipseste ceva. Parca el nu mai este el si eu nu mai sunt eu. Ne-am maturizat si aceasta sa fie cauza? Nu cred ca asta este cauza.

Amandoi avem alt anturaj acum, alti oameni pe care ii consideram prieteni, alte scopuri in viata, alte drumuri si totusi imi pare rau ca nu mai suntem cum eram, imi pare rau…

for Radu si Vlad B. ; Alexandra I. ; Laurentiu T.  multumesc ca existati

o poveste

Noapte. Luna strapunge ramurile copacilor creand o atmosfera parca din poveste. Rezemata de copac il asteapta. El se apropie usor, o cuprinde in brate strangand-o la piept. O mana de-a lui pleaca ajungand in parul ei ce negru. Uitandu-se in ochii ei verzi se pierde, se indragosteste si mai mult de ea. Usor se apropie de ea precum fiara de prada sa. Buzele lor se intalnesc, tandru si senzual in ciuda dorintei ce il macina el o saruta. Un fior precum un fulger, brusc si puternic si totusi splendid si misterios, o strapunge. Picioarele i se inmoaie, dar el o tine strans langa el. Nu vrea sa ii dea drumul…niciodata. Ii raspunde la sarut. Timpul parca se opreste. Vantul nu mai bate. Totul sta nemiscat. Numai ei doi se misca savurand sarutul dorind ca acesta sa nu se termine. El coboara usor spre gat sarutand fiecare por, vrand parca sa ii savureze fiecare centimetru patrat de piele. Parfumul ei il trimite cu gandul la taramuri de vis unde sunt doar ei doi. Usor se indreapta spre ureche soptindu-i incet “Te iubesc”.